joi, 22 august 2013

Am 25 de ani...şi ce?

Am făcut 25 de ani. La 24 te gândeşti ce prost ai fost la 23. La 25 te gândeşti ce prost ai fost la 24 şi tot aşa. Fiecare an poartă aceeaşi revelaţie. Fiecare an aduce încrederea ca vei fi mai chibzuit, mai deştept, mai harnic, mai slab, mai fără coşuri. Şi să nu înţelegeţi că asta nu se întâmplă, doar că odată cu trecerea anilor devenim mai pretenţioşi, atât cu noi, cât şi cu alţii, şi mereu ni se pare că trebuie să facem lucrurile mai bine.
 Eu la 23-24 am învăţat că:
- e bine să lucrezi.
- e bine sa nu lucrezi mult.
- e bine sa laşi deoparte ceea ce nu-ţi aduce nicio satisfacţie.
- e bine să fii tolerant cu ceilalţi, pentru că la un moment dat s-ar putea să ai nevoie de aceeaşi toleranţă.
- e bine să dai atenţie oamenilor dragi, să nu uiţi de ei, să petreci timp cu ei, pentru ca unii dintre ei nu au aceeaşi vârstă ca şi tine, iar asta înseamnă că ne părăsesc mai devreme.
- e bine să îţi pese. De oameni, de animale, de gunoiul din faţa casei, de ceea ce spun oamenii mai în vârstă, de cum arăţi, de ce, cum şi cât mănânci şi bei, de cât sport faci.
- E bine să nu te simţi ciudat dacă faci ceva ce alţii nu obişnuiesc să facă sau dacă-ţi place ceva ce altora nu le place. Ceea ce te face pe tine fericit, nu contează pentru alţii. Nici nu trebuie să ştie alţii ce te face pe tine fericit. Ce treabă au alţii cu fericirea ta?
- E bine să-ţi păstrezi prietenii din facultate. E bine şi să-ţi faci prieteni noi, dar fii cât mai pretenţios.
- E foarte bine şi e plăcut să iubeşti, dar e bine să ai o parte a relaţiei în care cealaltă jumătate nu e implicată.  Această parte poate fi un hobby sau prieteni doar ai tăi. Poate părea egoist, dar te ajută sa nu uiţi de tine.

Sunt acasă, iar acasă este foarte bine, mai ales vara. E plăcut să revezi oameni dragi.
Eu cu nepoţica mea Ana:

Cu micuţul Matei:

Cu nepoţica Elena Sofia:


Copii:

Şi iar copii:


Şi desigur vin:

Urechiuşe de purcel afumate, foarte bune:

Iar după toate astea....relaxare:

Voi ştiţi cine-i Claude Debussy? Eu nu ştiam, ruşine mie, că e un compozitor francez de pian, şi dacă ar fi trăit până azi, ar fi avut 151 de ani. Dar acum ascultând muzica lui, îmi aduc aminte în câte filme am auzit-o: Atonement, Casino Royale, Twilight şi în multe altele pe care nu le-am văzut. Claude s-a căsătorit cu un manechin, pe care a ameninţat-o că se sinucide dacă nu-i acceptă cererea în căsătorie. Apoi şi-a dat seama că-i cam prostuţă, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu o cântăreaţă şi au făcut un copil. În 1918 a murit de cancer. O clipă de linişte, sigur o să recunoşti melodia.





4 comentarii:

  1. La multi ani!
    Asteptam sa ne scrii despre 'invatamintele lui 25' :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Mihaela! O sa scriu si despre asta, sau probabil, cum mi-a zis cineva, nu o sa pierd timpul invatand, ci traind.

      Ștergere
  2. La multi ani tu, matzo. Sa fii sanatoasa si sa ramai asa cum esti - egoista, somnoroasa, inteligenta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc :) uite-asa si-am sa raman.

    RăspundețiȘtergere