joi, 22 august 2013

Am 25 de ani...şi ce?

Am făcut 25 de ani. La 24 te gândeşti ce prost ai fost la 23. La 25 te gândeşti ce prost ai fost la 24 şi tot aşa. Fiecare an poartă aceeaşi revelaţie. Fiecare an aduce încrederea ca vei fi mai chibzuit, mai deştept, mai harnic, mai slab, mai fără coşuri. Şi să nu înţelegeţi că asta nu se întâmplă, doar că odată cu trecerea anilor devenim mai pretenţioşi, atât cu noi, cât şi cu alţii, şi mereu ni se pare că trebuie să facem lucrurile mai bine.
 Eu la 23-24 am învăţat că:
- e bine să lucrezi.
- e bine sa nu lucrezi mult.
- e bine sa laşi deoparte ceea ce nu-ţi aduce nicio satisfacţie.
- e bine să fii tolerant cu ceilalţi, pentru că la un moment dat s-ar putea să ai nevoie de aceeaşi toleranţă.
- e bine să dai atenţie oamenilor dragi, să nu uiţi de ei, să petreci timp cu ei, pentru ca unii dintre ei nu au aceeaşi vârstă ca şi tine, iar asta înseamnă că ne părăsesc mai devreme.
- e bine să îţi pese. De oameni, de animale, de gunoiul din faţa casei, de ceea ce spun oamenii mai în vârstă, de cum arăţi, de ce, cum şi cât mănânci şi bei, de cât sport faci.
- E bine să nu te simţi ciudat dacă faci ceva ce alţii nu obişnuiesc să facă sau dacă-ţi place ceva ce altora nu le place. Ceea ce te face pe tine fericit, nu contează pentru alţii. Nici nu trebuie să ştie alţii ce te face pe tine fericit. Ce treabă au alţii cu fericirea ta?
- E bine să-ţi păstrezi prietenii din facultate. E bine şi să-ţi faci prieteni noi, dar fii cât mai pretenţios.
- E foarte bine şi e plăcut să iubeşti, dar e bine să ai o parte a relaţiei în care cealaltă jumătate nu e implicată.  Această parte poate fi un hobby sau prieteni doar ai tăi. Poate părea egoist, dar te ajută sa nu uiţi de tine.

Sunt acasă, iar acasă este foarte bine, mai ales vara. E plăcut să revezi oameni dragi.
Eu cu nepoţica mea Ana:

Cu micuţul Matei:

Cu nepoţica Elena Sofia:


Copii:

Şi iar copii:


Şi desigur vin:

Urechiuşe de purcel afumate, foarte bune:

Iar după toate astea....relaxare:

Voi ştiţi cine-i Claude Debussy? Eu nu ştiam, ruşine mie, că e un compozitor francez de pian, şi dacă ar fi trăit până azi, ar fi avut 151 de ani. Dar acum ascultând muzica lui, îmi aduc aminte în câte filme am auzit-o: Atonement, Casino Royale, Twilight şi în multe altele pe care nu le-am văzut. Claude s-a căsătorit cu un manechin, pe care a ameninţat-o că se sinucide dacă nu-i acceptă cererea în căsătorie. Apoi şi-a dat seama că-i cam prostuţă, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu o cântăreaţă şi au făcut un copil. În 1918 a murit de cancer. O clipă de linişte, sigur o să recunoşti melodia.





luni, 25 februarie 2013

Imi place de Duminici

Am uitat unde e butonul  "new post".  L-am cautat vreo 5 minute. Acum ca l-am gasit, iata-ma-s ca scriu. 

Sfarsitule de saptamana sunt bune. Ce banaaaal. Le sarbatoresc stand in pat pana mi se face foame. Ma ridic gandindu-ma oare cati din fusul asta orar sunt asa lenesi ca mine in unele sfarsituri de saptamana.  Ma simt bine si sunt calma. Ar fi si mai bine daca mi-as putea vizita mama mai des. O sun uneori dimineata si ma intreaba daca imi e dor de ea. Mi-e dor, ii zic, si inca foarte dor. Rade ea, rad si eu, dar nu-i de ras, mie chiar mi-e dor. Are chef de vorba, pentru ca tata nu e cel mai vorbaret om din lume. As vrea sa fac ceva frumos pentru ea, s-o bucure ceva foarte tare.
Dupa o noapte de club, casc toata ziua si am capul greu. Nu mai e ce-a fost, parca nu ma mai distreaza, parca nu-i asa fun. Cand aveam eu 17, discoteca incepea la 9, acum discoteca incepe la 1, cand mie deja mi-e somn. Cum canta una .."La gente esta muy loca". Trebuie sa tin minte ca la 24 am dat-o pe ceainarii, pe cofetarii frantuzesti cu quiche-uri si cu muzica de-alaltaieri, locuri linistite intr-un Bucuresti agitat. Nu strica insa din cand in cand cate-o noapte petrecuta.
Am cumparat  niste carti de-a lui Dickens de la Universitate, intr-o seara. Domnul imi cerea vreo 60 de lei pe ele. I-am spus ca n-am atatia si chiar n-aveam. Sa-i dau cat am, ca e bine si-asa. In portofel aveam 33. El cu bani si fara carti, eu fara bani si cu carti. Toti multumiti, toate bune, abia la lumina am vazut cat de invechite si murdare erau. Ma intrebam cine le-o fi rasfoit pana la mine, o fi fost vreun copil, o fi fost vreo gravida, vreun betiv, vreun  profesor, vreun artist?  Oricine-o fi, eu urmez, nu-mi pasa ca-s soioase, urmeaza sa le personalizez si eu. Cat de urat n-ar fi, mie-mi place sa scriu pe carti, sa notez ce-mi place. La  scoala  n-aveam voie sa fac asta, nu era frumos.

Si inceputurile de saptamana sunt bune, mie-mi place si de Luni si de Marti, dar cel mai mult imi place de Duminica. Duminicile sunt bune de baut ceaiuri albe si verzi si negre, de mancat ciocolata, de citit nemteste, de gatit si de facut tot ce n-ai avut timp sa faci Sambata. Duminicile sunt bune si de iubit. Mai ales de iubit.