marți, 9 noiembrie 2010

De la foarte bine-n sus

Inca ma mai trezesc dimineata cu senzatia de "unde sunt?", semn ca toata povestea asta Cluj, Galati,si din nou Cluj m-a cam epuizat.La unele capitole este asa cum m-am asteptat sa fie, la altele nu. La facultate trebuie sa vorbim doar in Engleza si imi displace accentul american. Inca trebuie sa invat sa fiu toleranta cu unii oameni sau...nu. Orasul este frumos, cu lume grabita dimineata, dar in general linistita. E cam liniste.Desi are multi studenti, orasul nu-i deloc obraznic.

Pentru ca interactionezi cu oamenii, ca altfel n-ai cum si asa e normal, ai zile bune si zile proaste.Si-atunci,in vreuna din zile proaste ridicand gafaind dealul pe Babes spre camin, ma prind gandindu-ma ca toate astea-s maruntisuri pe langa cat de mult iubesc si cat de mult sunt iubita.

Nu mai tin minte unde am citit despre cum sa poti sa lasi sau nu anumite lucruri sa-ti influenteze viata. Era un sistem de zece..ore, luni si ani. Ca exemplu, daca o tampita colega de camera sau facultate sau de munca te supara cumva, trebuie sa te gandesti in ce masura asta iti va afecta viata ta in 10 ore.Dar in 10 luni?Dar in 10 ani?Doar daca realizezi ca ceea ce-a facut iti va afecta viata si in 10 ani, atunci merita sa te intorci si sa-i afumi vreo doua palme, eventual s-o tragi de par si ce alte scenarii grozave mai ai in minte. Daca e vorba de 10 ore, atunci las-o sa traiasca.Si asa trebuie sa faci cu orice altceva, fie ca e vorba de o decizie importanta sau de o banala situatie.

Am o matusa de-a unei verisoare aici, o femeie extraordinara, care poate sa-ti coloreze in frumos o zi.Prima oara cand am vizitat-o a fost intr-o duminica, in a doua saptamana in Cluj. Locuieste intr-o casa luata de la niste evrei, tipuri de case vechi la sol, curte comuna pentru trei sau patru familii. Nu mi-a luat mult pana s-a gasesc, era in zona centrala, mi-a deschis un barbat, m-a aparat de catelul care "nu musca, nu-ti fie frica", am vazut o placuta veche pe usa pe care scria Elena Popovici, nume tipic romanesc.Femeia mi-a spus din start "sunt surda, chioara si schioapa, asa ca va trebui sa ai rabdare". Mi-a facut o cafea din care ma fortam sa sorbesc, pentru ca era foarte dulce,cand am renuntat mi s-a replicat "hai da-o toata pe gat, ca n-o sa-ti fie nimic".Vroia sa-mi ghiceasca. Daca stiam, sigur o terminam mai repede, pentru ca atunci cand vine vorba de ghicit si tot soiul de jocuri din astea, devin foarte nerabdatoare si entuziasmata.Am povestit ceva timp,iar la sfarsit mi-a spus "sa nu-mi spui multumesc, ca nu se spune".Am povestit despre Cluj, despre Romania, despre politica si altele, iar concluziile ironice, alteori serioase erau "toate bune si frumoase" si "de la foarte bine-n sus", expresii indragite si preluate de mine.Chiar, ar trebui s-o vizitez in una din zilele urmatoare...

Piesa asta imi aduce aminte de Casa Veche si de tine.E asa optimista.Mai tii minte cand am ascultat-o de 2 ori consecutiv?

Paul McCartney - Hope of deliverance

Asculta mai multe audio diverse

2 comentarii:

  1. Foarte dragutz... Nu stiam ca ti-a placut atat de mult la tanti Lena :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Tatiana, tu esti!Anonimo!:) Daaa, mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere