luni, 30 august 2010

Frenetic

-Hey,baby!50 de cea mai ieftina vodca, te rog.
-Ce faci, Davide?
-Nu ai atata timp.
-Nu am intrebat daca ai nevoie de timp.
-Mereu te intereseaza ce fac eu...
-Nu, dar dupa bautura solicitata imi cam dau seama cum sta treaba...
-Poate nu am bani.
-David n-are bani - nu bea vodca ieftina, nu bea deloc.
-David nu mai e David.
-Aseara David era David, a baut whisky, a flirtat cu mai multe femei, inclusiv si cu mine, a luat-o acasa insa pe una.
-Normal, ca doar n-aveam sa le iau pe toate, cat or fi fost ele de dragute.
-Ma mira.
-Da, si pe mine ma mira ca imi astept bautura si inca nu e.
-Scuze.Am si uitat.
-Voi, femeile, uitati de multe cand aveti in fata un barbat.
-Si voi, barbatii, nu?
-Nu sunt gay.
-Stii la ce m-am referit.
-Da,si voi, femeile, credeti ca noi mereu stim la ce va referiti voi.
-Unde ai dormit aseara?
-Ne-am casatorit cumva?
-Da, dar nu-ti aduci aminte, pentru ca, probabil... erai beat.
-Disperato...

Zambesc.

-De fiecare data cand ma simt mizerabil, trebuie sa beau alcool de cea mai proasta calitate.
-Da, pentru ca simti ca trebuie sa te pedepsesti cumva pentru propria prostie.
-M-ai facut prost.
-Nu...da.
-Esti o finuta.

Zambesc.

-De cat timp sta femeia la masa din coltul de langa fereastra?
-De 2 ore.Dar nu sta mai mult de 3 ore niciodata.Vine la 9, bea de fiecare data coniac, cu ochii tintiti la ceas, iar exact la 12 se ridica si pleaca.La plecare imi spune mereu "sunt obosita,dar vin si maine".Nu incerc sa port o conversatie cu ea, e prea misterioasa ca sa incerc sa o cunosc.Unele lucruri sunt mai frumoase de la distanta,suspansul continuu e intrigant.Si-apoi cine stie daca imi va placea raspunsul.Eu vreau sa imi ramana in minte asa cum cred eu ca este.Nebuna.
-Ai iubit?
-N-am iubit.
-Dar ai iubit?
-Am iubit.
-Iubesti?
-Nu stiu.
-La intrebarea asta se raspunde ori cu "DA" ori cu "NU".
-Daca nu ai avut schizofrenie niciodata, nu ii stii simptomele.
-Dragostea nu e ca schizofrenia.
-Dar poate deveni.

VA URMA


Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 25 august 2010

Azi vrem sa fim independenti...

Pe data de 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. 750000 de cetăţeni sovietici – după aprecierea săptămînalului “Literatura şi Arta” din 31 august 1989, care numeşte această manifestaţie “Marea Adunare Naţională” – s-au adunat în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea în 29 august, adoptarea legii despre proclamarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat a republicii, recunoaşterea identităţii acesteia cu limba română şi trecerea la alfabetul latin. A fost un tur de forţă a mişcării naţionale moldoveneşti, dacă ţinem seama că întreaga populaţie a Republicii era puţin peste 4 milioane de persoane.

“Marea Adunare Naţională” de la Chişinău s-a desfăşurat într-un climat tensionat. Cu puţin timp înainte izbucniseră greve în mai multe întreprinderi pentru a protesta împotriva declarării limbii moldoveneşti ca limbă oficială şi a cere ca acelaşi statut de limbă oficială să fie dat şi limbii ruse.

“Ziua ce va lumina un veac” numea “Literatura şi Arta” ziua de 27 august 1989, cînd moldovenii basarabeni şi-au manifestat voinţa de a fi stăpîni la ei acasă.2 ani mai tarziu,dupa puciul de la Moscova,a avut loc proclamarea independentei Republicii Moldova.

Ma gandesc uneori ca ne-am programat creierul sa vada doar uratul, criticat papagaliceste de indata ce e detectat.Trecem cu vederea putinul frumos, care inca mai staruie in ochii nostri. Tanjim toata viata dupa peisaje straine, uitand ca locurile frumoase sunt cateodata chiar sub nasul nostru. Nu resping ideea de a calatori si a vedea locuri frumoase, dar daca totusi suntem "infectati" de atat de mult urat, cum de nu ne capteaza atentia putinul frumos care evadeaza uneori din sita banalitatilor?

O mostra de frumos.Faptul ca traim intr-o tara saraca financiar e o scuza ipocrita pentru ca nu suntem in stare sa avem un spirit bogat.Urmariti atent dansurile astea.Samba, rumba, salsa - toate se odihnesc in colt pe langa dansurile populare romanesti.Poate ca e egoism patriotic, dar chiar avem frumos...

marți, 17 august 2010

Presupuneri

Cred ca inteleg gresit termenul de prietenie.Mi-am adus aminte de o scena din "Sex and the city" cand prietenul lui Carrie aduce niste marihuana si o fumeaza impreuna, iar cand ii prind parintii baiatului cu iarba in casa si il intreaba cine a adus-o,el da vina pe Carrie.Am patit-o si eu de multe ori, am trecut prin asteptarea aia chinuitoare in care astepti ca persoana iti va lua apararea cu un cuvant si esti sigur ca o va face, pentru ca tu ai face-o pentru ea in mod evident si fara a ezita.Dar nu o face...
Si atunci...dezamagire.Bine,smechera de Carrie cand a vazut ca asa sta treaba, a acceptat "acuzatia" si l-a lasat pe baiat fara iarba, pe care a fumat-o mai apoi cu prietenele.

Cand imparti o camera cu inca cateva persoane, e evident sa apara certuri si neintelegeri, sunt prea multe caractere in prea putini metri patrati.Dar atunci cand tu te certi ca disperatu' cu o persoana pe baza unor lucruri care deranjeaza pe toti,si tu ai avut nenorocul sa-ti exprimi neplacerea primul,cel mai putin in momentul respectiv te astepti la neimplicare si tacere din partea celorlalti, care te-ar lasa singur in fata furtunii,ei bucurandu-se si chicotind ca cineva incearca, in sfarsit, sa rezolve problema.Asta se numeste lasitate.Singurul lucru bun din toata prosteala asta inutila de a face dreptate este concluzia.Desi doare, e adevarata. Oamenii vor sa aiba sufletele curate,sa fie pasnici,sa nu ajunga la cearta, dar le-ar placea sa ia foc cu mana altora si, apoi, sa urmareasca tacuti spectacolul.

Unii oameni pur si simplu au succes in a dezamagi pe ceilalti.Dar poate ca nu e vina lor, poate ca noi avem prea multe asteptari.Se spune ca e mai bine sa nu ai asteptari, si sa fii placut suprins, dar cred ca asta e doar un alt mod de a te amagi ca persoana e potrivita.E naiv sa te astepti ca lumea va avea intr-o situatie aceeasi reactie cu tine, pentru ca,dupa cum spunea Vulpescu, ce stim noi despre lume,cand nu stim nimic nici despre omul cu care traim, cu care mancam la o masa, cu care dormim intr-un pat?Fiecare se stie pe sine. Restul - presupuneri, mai subtile, mai putin subtile.Cand o sa renuntam la aroganta de-a ne pretinde atotstiutori asupra semenului nostru?...

Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 15 august 2010

Sweet sunset

Astazi mi-am dat seama de ce serviciile fotografilor sunt scumpe.Desi extrem de placuta,munca asta este istovitoare.Dupa o ora de facut poze incontinuu,am ascuns aparatul in geanta si m-am indreptat spre casa.Nu mai puteam sa fac poze, si nici sa ma concentrez.In afara de picioare,cei mai obositi imi erau ochii.Si asta dupa doar o ora.Dar a meritat.Oraselul meu nu este frumos, dar cel mai frumos lucru pe care il are este asfintitul.

In fotografie inca sunt la inceput si inca mai descopar, dar in seara asta am facut cea mai frumoasa poza de pana acum.Cel putin eu o consider primul meu succes in fotografie.Am facut-o si imediat dupa am exclamat "wow" si am simtit cum creste serotonina in sange.Asta si alte poze ale orasului Ocnita (printre care si un vanator, cu care am avut o conversatie scurta care a inceput cu "a cui esti?" (intrebare fireasca a inceputului unei discutii cu un necunoscut intr-un orasel mic/sat),a continuat cu mine intrebandu-l daca pot sa-i fac o poza,la care el a afisat tantos un zambet si pusca-i,si la intrebarea "ce vanati?" mi-a raspuns "rate")mai jos:










vineri, 13 august 2010

Victor Ţoi

Astazi rusii,dar si toti cei care il cunosc, il comemoreaza pe Victor Ţoi, care,a murit acum 20 ani.Nascut in Leningrad (astazi Sankt-Petersburg)in 1962,singurul copil, intr-o familie unde tata era pe jumatate coreean,iar mama rusoaica, Victor a fost solistul trupei "Kino" (in tr. din rusa-"Filmul").Odata cu al doilea album din '88 numit "Группа крови", adica "Grupa de sange" incepe "kinomania"-toti adolescentii se imbracau in negru si invatau sa cante la chitara.Imi aduc aminte, desi destul de vag, ca fratele mai mare il asculta des,alaturi de Beatles,Roxette si Scorpions, practic am crescut cu asa muzica.
In 1990 Victor moare intr-un accident de masina.Sunt mai multe versiuni ale cauzei accidentului,unii spun ca el a adormit, fiind supraobosit, altii spun cum ca a vrut sa schimbe caseta audio si a scapat de sub control volanul.Cert este insa ca nu era beat.
Moartea lui a socat pe toata lumea,el reusind sa devina la vremea aia o legenda a muzicii rusesti,desi trupa a avut concerte in Franta si in SUA.Au fost cazuri de fani care s-au sinucis imediat dupa moartea lui.Moartea lui a crescut si mai mult popularitatea trupei, creand astfel un cult al morti tragie a eroului.
Multi artisti sustin ca el a murit intr-un moment bun, reusind sa lase publicului mult frumos, si ca probabil, n-ar mai fi putut crea ceva mai bun chiar daca traia.

Una din cele mai populare piese.Versurile sunt pline de inteles, o parte din ele fiind: "Si noi stim ca asa a fost mereu/Ca de soarta iubit mai mult a fost/Cel care traieste dupa legile altora/Si cel care moare de tanar/El nu stie de "DA", nici de "NU"/El nu stie de rang si de nume/El poate sa ajunga la stele/Si nu considera ca e un vis/Si poate sa cada ars de steua pe nume Soare."

Apropo,piesa Videli noci a lui Zdob-si-Zdub e dupa Victor Ţoi, puteti asculta ambele variante aici:

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 11 august 2010

Delightful

Desi vechi,aparatul meu continua sa faca minuni.Incepe sa-mi placa si mai mult.Pacat ca bateria nu tine mai mult de o ora.In zilele ce urmeaza o sa fac poze orasului meu.

Am stiut ca pot sa iubesc mult pe cineva apropiat,n-am stiut ca pot sa si urasc la fel de mult.Fara cale de intoarcere.

luni, 9 august 2010

Detalii

Mereu ma atasez de lucrurile pe care le am,fie ele haine,carti,obiecte banale de cosmetica.Ma intristez daca se strica lap-top-ul si gandul ca va trebui schimbat cu altul,chiar daca mai performant,imi displace.Inca imi mai pastrez hainutele cu care ma imbraca mama cand eram mica,iar dulapul e plin de haine vechi la care inca nu pot sa renunt.Am simtit ca mi s-a invadat intimitatea,cand mi-am pierdut telefonul,parca mi-ar fi ascultat un strain orele de vorba in cei 4 ani,fara sa inteleaga sensul sau intensitatea unor banale "mi-e dor","te iubesc" sau "stiu ca zambesti acum",iar de fotografii nici nu mai spun.E o adevarata revelatie cand le listez dupa data si parca vad cum am petrecut ziua respectiva dupa poza.
Multe din lucruri sunt incarcate de emotie, iar cand se pierd lucrurile,ramane vaga amintirea trairilor.Nervoasa cand mi se cerea sa arunc jucariile stricate,papusile fara o mana sau un picior;oare nu erau ele expresia caracterului posesoarei?De altfel,nu pentru asta sunt jucariile,ca sa le strici s-apoi sa le lipesti la loc,crescand si intelegand sau nu ca unele lucruri mai pot fi reparate, altele nu se mai pot repara, si chiar daca se repara devine mult prea evident defectul?
Aseara am fost prea observatoare, prea sagace, iar aparatul foto te ajuta sa-ti pastrezi emotia, s-o "conservezi".Traiesc uneori momente subtile de fericire, pe care prefer sa le traiesc egoist, desi constienta ca nu sunt lucruri sau obiecte si nu pot fi pierdute, distruse sau furate...















vineri, 6 august 2010

Celentano al nostru

Prin clasa a 5-a, pe vremea lui Petru Lucinschi, presedintele Basarabiei din '96 pana in 2001 si "omul Moscovei" cum era numit, aveam in casa opaituri si multe lumanari.Asta pentru ca in fiecare zi de la ora 17 pana la 19, alteori chiar si in alte ore ale zilei se lua curentul.

Aveam vecini de treaba, majoritatea moldoveni, de profesie medici, platiti foarte rau si tratati la fel de rau, care si-au vandut casele si s-au mutat in Romania,au luat-o de la capat acolo,placut mirati de stima acordata de oamenii de-acolo constienti ca profesia de doctor este una nobila si grea, si-au construit case, si-au invatat copiii, iar cand fac vizite in Basarabia devin nostalgici,pentru ca...
Imagineaza-ti ca ai o viata fericita acolo unde te-ai nascut, ti-ai construit o casa exact asa cum o vroiai tu, cu prispa, cu tot, ti-ai luat caine jucaus si pisica curva si ti-ai plantat pomi de ciresi si prasad, te-ai facut cu trandafiri rosii si gladiole in fata casei, ai familie,ai vecini...si in scurt timp toate astea incep sa-si piarda din valoare, pentru ca cei mici iti cer bomboane, iar tu nu ai bani, nici paine sa le dai, pentru ca iti vine nenea cu factura de gaz, iar tu nu ai cu ce s-o platesti...si-atunci iti iei lumea in cap, scoti casa la vanzare, vin cumparatori, care decid ca nu mai vor trandafiri si gladiole in fata casei si nu le place nici prispa, iti dau banii,le dai casa, iti iei familia si pleci, undeva unde va trebui s-o iei de la inceput, sa-ti faci o casa, care n-o sa semene niciodata cu cea pe care ai avut-o si poate ca nici loc de prispa n-o sa ai si nici vecini care sa te cheme in ospetie atunci cand se ia curentul, pentru ca, culmea, acolo nu se ia curentul...
Inainte sa ne plece vecinii, erau invitatii nostri la jucat carti, sah sau dame, sau la ceai, cateva ore, iar indata ce se facea lumina, fiecare se intorcea la casa lor, barbatii la televizor, femeile la bucatarie, iar copiii la facut temele.
Acum 4 ani, vecinii nostri plecati ne-au vizitat.Din dor si durere si-au cerut voie de la noii stapani ai casei s-o vada, sa-si aduca aminte ce-a fost...intoarsa Nadejda avea ochii inlacrimati si ii spunea mamei ca "au daramat aia,au schimbat aia",dar ca "au grija de casa"-ca o consolare.Ma gandeam atunci ca trebuie sa fii sadist al propriului tau suflet sa ceri sa vezi casa in care ai trait, constient ca te va demoraliza.
Atunci isi avea debutul Ion Suruceanu, numit "Celentano al nostru".Nascut in satul Suruceni,raionul Ialoveni.Un barbat cu sarm, care cucerea inimile femeilor cand aparea pe scena la costum si in palarie cantand "Sa ma crezi dar imi pare rau/Stau de vorba cu chipul tau/Iarta-ma si nu ma ierta/Uita-ma, uita-ma, nu ma uita!".Atunci nu intelegeam simpatia mamei fata de el, acum o inteleg.Poate oi fi de moda veche,dar el chiar merita sa fie apreciat,fiind printre putinii artisti pe care ii avem in Basarabia.



Melodia "ce seara minunata" imi aduce un zambet naiv pe fata.De altfel,versurile sunt ale lui Grigore Vieru.Oare nu-i frumoasa piesa?


Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 1 august 2010

In the deathcar,we're alive

Am fost la concertul lui Goran Bregovic.O scena nu prea mare,spectatori cuminti,in asteptare,asezati pe scaune,pentru ca la sfarsit sa se ridice in picioare si sa danseze euforic.Orchestra a intrat printre spectatori,ca un semn de apropiere si mai mare de oameni,un semn ca muzica lor e a oamenilor.Au intrat pe rand membrii orchestrei,doua cantarete din Bulgaria,apoi Alen Ademovic,un tanar zambaret cu ochi de un albastru luminos,care iti lasa impresia unui drogat atunci cand canta,la tobe,acordeon si voce,atat de mare ii este placerea.Intr-un final a aparut si Goran,in costumul lui alb,cu o chitara albastra.Intr-un interviu,el povestea razand ca incepuse sa cante la vioara,dar cand a vazut ca fetelor le plac baietii care canta la chitara,s-a apucat de ultima.De altfel,tot el a spus ca totul se invarte in jurul femeilor,aducand exemplul nenorocitilor de nazisti,care nu s-au gandit decat la bani toata viata lor,si care spuneau ca numai banii pe care i-au cheltuit pe femei au meritat sa fie castigati.Dupa ringe ringe raya,gas gas gas,in the deathcar si alte piese,a urmat o piesa de pe albumul "Alcohol" dedicat parintilor lui,si anume, Artileria, la care a participat si publicul.El a spus ca e piesa pe care o asculta cand bea,si dupa prima strofa a zis "si acum o sa beau",ridicand de jos paharul cu bautura.De altfel,el semneaza contractele doar daca e prezenta si bautura pe scena.Imi place cand artistul se simte intr-atat de bine cu publicul,incat isi permite sa bea in cinstea lor.Asta mi-a adus aminte de Amy Winehouse,care inspirase chiar in timpul unui concert niste cocaina de pe sub maneca.
Imi placea cand Goran,in timp ce canta,isi ridica mana dreapta,a carei degete vibrau,fiind expresia unei alte vibratii-interioare,apoi felul cum isi privea membrii orchestrei cantand.Concertul a fost incheiat cu melodia Kalashnikov,spectatorii fiind,demult, in picioare,dansand cu mainile pe sus.
Goran are 60 ani, este insurat, are 4 fete si o nepoata, toti traiesc in Paris, unde a stat artistul in exil o perioada.

Emotiile de la concerte deosebesc o zi de alta,iti fac viata mult mai intensa,pentru ca pana la urma,emotia e tot ce conteaza,ea face posibila intiparirea unui eveniment,unei intamplari, in minte,care si va face,ulterior,obiectul unei amintiri.Prin urmare,amintirile conteaza.La aproape 22 de ani,momentele ramase in minte sunt cele in care ascultam muzica,dansam,radeam,cantam...Aniversarea de la 16 ani,de exemplu,mi-a ramas in minte,pentru ca era prima oara cand ma imbatasem.Nu intelegeam de ce atata galagie si mi se parea ca vorbesc toti fara sa se-asculte unul pe altul,acum presupun ca erau si ei la fel ca mine,beti.

Cred ca cu cat mai multe amintiri ai,cu atat mai intens traiesti,iar ajuns carunt tot din ele traiesti.

La multi ani,Ana!Te iubesc.


Asculta mai multe audio Muzica