joi, 11 martie 2010

Azi hipersensibili,maine total nepasatori..

Deseori ma gandesc la lucrurile care includ un “si daca...?”intr-o multitudine de contexte care de care mai ciudate,unele chiar banale.Viata asta este plina de alegeri,de drumuri,de riscuri si odata ce ai intrat in joc nu mai poti sa pui “pauza”,nu mai e ca un tren din care poti sa evadezi la urmatoarea statie.Dar cum ar trebui sa stim ce e corect sa facem si ce nu?De unde stim care sunt cele mai bune alegeri?

Toata “filozofia” asta nu priveste alegerea unui trench sau a unei perechi de pantofi,care nu ne influenteaza viata pe termen lung.In viata avem alegeri mult mai importante de facut.E adevarat oare ca odata ce ai facut o alegere e prea tarziu sa mai schimbi ceva?Aud fara sa vreau in spatele meu in transport o femeie vorbind la telefon care dupa o tacere relativ lunga ajunge la concluzia ca “vezi cum e viata asta dura,poti sa pierzi intr-o secunda,daca nu esti atent, totul…”Are oare dreptate?Sunt convinsa ca,de cele mai multe ori, meritam ceea ce ni se intampla,caci asta e rezultatul unei alegeri facute de noi,si aici nu intereseaza absolut pe nimeni in ce circumstante ai aruncat zarurile.

Suntem bantuiti de atatea “as fi putut”,”ar fi trebuit”,”as fi vrut” dupa ce am facut o alegere,insa la momentul cand puneam in joc viitorul nu era nimeni care sa ne spuna cum sa procedam.Nu sunt indicii in momentul cel mai important.E ca un examen,insa un examen dur,in care nu-ti mai sopteste nimeni.Si asa cum notele,de cele mai multe ori,nu denota realitatea,asa e si rezultatul alegerii facute,sigur vor exista rezerve si sentimentul “as fi putut sa fac mai bine,ar fi trebuit sa fac altfel”.E si mai rau atunci cand suntem fugariti prin viata de regrete.Pierdem atata timp analizandu-le si ele ne ocupa viata.Practic cea din urma,prin absurd,ar putea sa ajunga sa fie numita “Regret” si nu “Viata”.Caci daca stam sa ne gandim,nu prea avem timp de regrete,avem atatea de facut,atatea de simtit,lacrimi, zambete,dezamagiri,pasiuni,toate sunt pe lista “de trait”.

Asteptam sa intru la medicul de familie pentru a ma plange de avitaminoza de primavara,si,fara sa vreau,ma prind ascultand discutia celor doi vecini aflati la pensionare despre viata,despre “cum ne-au mutat”,despre “1965,cand s-a revarsat Prutul” si despre “cat de rapid a trecut totul”.Concluzia facuta de una din femei “cand esti tanar,iti pare ca ai tot timpul din lume” m-a facut sa-mi ridic privirea clara spre ea si sa descopar ca si dinsa isi atinteste ochii inconjurati de riduri catre mine si cu o privire inteleapta si un pic invidioasa ma asigura ca asa este si ca nu e motiv de indoiala.Oarecum incapatanata imi retrag privirea,fiind sigura ca totul abia incepe.Mai trec ceva ani si iar ajungi sa te consolezi cu “totul abia incepe” si “o sa mai fie”.Si,uite-asa,te tot hranesti cu incurajari si uiti sa dai startul,de fapt…uiti sa traiesti.

...Azi vreau sa-mi justific iritarea si hipersensibilitatea prin vreme,cand de fapt exista alte cauze.Nimic nu-mi e pe plac si toate ma deranjeaza.Aproapte toate.Uitam sa comunicam.Uitam sa ne daruim zambete si priviri luminoase.Uitam sa ne spunem anumite lucruri,doar pentru ca simtim ca efectul nu va fi acel asteptat.Ne doboara astenia si refuzul de a ne adapta.Dam vina pe parinti pentru esecurile proprii.Dam vina pe guvern pentru lipsa sanselor de a ne afirma si pe tara si orasul in care traim pentru ca ne impune limite.Dam vina pe trecut,cautam incontinuu scuze.Ne simtim oarecum amenintati de provocarile pe care ni le rezerva viitorul.Preferam sa ne ascundem in fata monitorului strajuit de cactusi,decat sa ne dam intalnire pe strada cu parfum de tei adevarat.Ne amuza un simplu smiley facut cu tastatura si dialogul ne e compus din fete galbene,care rad sau plang,ne fac din ochi,viseaza sau chiar bat din palme.Mi-as dori macar pentru o saptamana sa ne intoarcem la "fara telefon,internet,televizor",cred c-ar fi mare placerea de a deschide o scrisoare si de a chicoti pe seama scrisului,placerea de a mirosi parfumul mainilor trecute pe foaie...Sa schimbam vorbitul la telefon cu contactul direct,cu jocul privirilor si al atingerilor adevarate.Sa nu ne mai uitam la prostiile de la televizor si sa nu ne mai holbam atita in monitorul calculatorului,ci sa ne jucam cu natura,cu animalele si sa citim carti..sa zambim cu adevarat,sa plangem cu adevarat,sa batem din palme cu entuziasm adevarat...SA TRAIM cu adevarat...


Asculta mai multe audio Muzica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu